PiticiGratis scrie ştiri inventate fără s-o ştie

Radu Alexandru, un blogger de la Caţavencii, are o problemă cu ştirile inventate. În sensul că nu-i plac, motiv pentru care a simţit nevoie să ne înjure într-o postare pe blogul lui, piticigratis.com.

E dreptul lui să ne înjure, stăm bine cu autoironia şi nu ne deranjează asta. În schimb, făţărnicia lui e deranjantă. Mai întâi, zice în textul lui aşa:

După care, în secţiunea de comentarii, zice aşa:

Nu i-a luat deloc mult până să se apuce de ştiri inventate. Avem un sfat pentru el: când mai faci ştiri inventate, încearcă să le faci pe cât posibil credibile. Dacă în loc de 50 de milioane ziceai 30 de milioane, ştirea ta inventată era mult mai reuşită.

Comentarii 44 comentarii

  • Eu nu înțeleg câtă răutate puteți avea ca să vă luați de bietul om și de salariile lui … Suflet negru, nu alta!
    Știm cu toții că cei de la Cațavencii nu pretind neapărat să fie remunerați prin metoda tradițională – bani, zic. Ei primesc și batiste, chiar le preferă din moment ce de cele mai multe ori nu-și pot desfășura activitatea altfel. Așa că mai nimerit ar fi să scădem din alea 50 de milioane de lei valoarea lunară estimativă a batistuțelor și a hidranților.

    • culmea ca toti aia de la Catavencii care slujesc alinta struto-camila sunt plini de bani dupa ce au vandut un titlu falimentar
      cred ca din banii primiti din vanzarea AC isi cumpara Catavencii, sa aiba si ei cititori

  • […] Băşicat că nu apreciez aceeaşi glumă cu Fuego făcută pe reţetă copiată de la trombon.ro, copiată la rândul lor de pe theonion.com (un fel de imitarea imitării), cunoscutul umorist Ovidiu Eczemie de la timesnewroman s-a apucat să-mi numere salariul. […]

  • Cacat , era o ironie , sunteti asa butthurt incat a trebuit sa scrieti un post bazat tocmai pe comentariul ala ?

  • E mișto cum vă compara PiticiGratis cu ”The Onion” acuzând furt de idei, dar când i-am scris că e o clonă vagă de Maddox mi-a șters rapid comentariul. 🙂

  • „Doar că în timp ce Eczemie se afirma pe internet la o mulţime de 3-5 oameni, io tot lucram (şi lucrez) prin televiziuni.“
    prank news! e mai tare ca dan diaconescu! o fi montand termopane, pune gresie…

    • are sigur 3900 de euro. i-a vandut acu 2 luni un opel lu tac-su.

Postari recente

Vezi mai mult