Steve Jobs (2015) – Like iBoss

Steve Jobs (2015) – Like iBoss

Cum îi bate lui Jobs obrazul Wozniak, cofondatorul Apple: nu știi să scrii un cod, nu știi să faci design, nu știi nimic. În română, asta s-ar traduce: ești cel mai nimerit ca șef.

De ce-o fi Jobs ăsta atât de important de e deja la al treilea biopic în trei ani tot nu am aflat. Cert este că acum i se făcu un film mai acătări decât cel cu Stephen Hawking de anul trecut. Poi, e cinstit?!

Huh, that was intense. Cu atâta ardoare se drăgălășesc ăștia în dialoguri, că zici că se bat transformerșii la gura lor. Să vezi deșfășurare de forțe verbale, minute în șir, în montaj paralel trecut-prezent, câte două-trei replici de colo și de colo – ți se întind nervii ca praștia. Dar și când se tace (foarte rar, altfel), se tace grăitor.

În chip de Jobs, Michael Fassbender își mitraliază replicile cu o hotărâre că parcă se crede cel puțin un Moise: cu rare excepții, când se cam enervează, nu i se mișcă un mușchi pe față, în schimb, are privirea aia… Ce să mai, e aproape la fel de rău (în sensul bun) ca în Macbeth. Înfășurat într-un text pe care-l înțelege/ simte până la virgulă, Fassbender ne dă un personaj amețitor de complex, de acum & aici. (Iar ne întrebăm: merită SJ așa ceva?) Fermecător, inspirațional, intuitiv, atent mereu la ce spui și la ce se află în spatele cuvintelor, manipulator fără a fi nevoit să te mintă, vulnerabil, un lipsit de inimă în relația cu fiică-sa, Lisa, pe care nu vrea s-o recunoască drept progenitură etc.

Steve Jobs e un fel de piesă de teatru în trei acte: fiecare se petrece (aproape) în timp real și are loc în spații închise: sunt discuțiile din culisele câte unui eveniment (așa, ca înaintea marilor bătălii). Primul este momentul 1984, lansarea, cu mare tam-tam, a Mac-ului, al doilea, în 1988, când, după ce a fost dat afară de la Apple, Jobs face o mișcare pur publicitară, lansând un computer fără viitor, NeXT, și totul se încheie cu lansarea triumfală iMac, în 1998 (da, ăla bolovănos, albastru, transparent). Depinde din ce punct de vedere privești, lui Steve îi merge bine sau dezastruos, e pe sau sub val: din eșec în eșec mai mare, Steve continuă să-și gândească partida ca un mare maestru, care face sacrificii pe tabla de șah doar cu gândul la marea victorie. Care tot întârzie. Compania suferă, oamenii sunt concediați, se pierd bănuți, pe de altă parte, toată lumea e în extaz după Steve și ce mare „revoluțiune” făcu el. (Probabil că acum are deja Biserica lui și i se așteaptă a doua Venire.) În acest haos, Steve stă cu urechile ciulite după idei noi, după oportunitatea de a-și reduce la tăcere dușmanii (da, vechii prieteni), de a o trimite mai repede la plimbare pe mama fetiță-sii, care iar a venit după bani, tupeu’ ei de hipioată… În jurul lui gravitează, cu gânduri de coliziune sau de distanțare, Steve Wozniack (un Seth Rogen de zile mari), care cere puțin și de bun simț (ți-e și milă de el), Andy Hertzfeld (Michael Stuhlbarg), un băiat tare bun, și el sub călcâiul despotului, John Sculley (Jeff Daniels), o figură paternă și controversată, Joanna (Kate Winslet), un fel de secretară, singura în care are încredere și singura care își permite să-i mai spună câte una fără să fie scrisă în carnețel. Toți actorii, niște minunați în cazul de față.

Scenaristul Aaron Sorkin e inegalabil în a poziționa, strecura în puncte-cheie, informația generatoare/ care soluționează conflict. Atât de firesc în context, atât de eficient, de plin de substanță. Discuția despre reality distortion field, cea despre lansarea Skylab (cu exemplificare video pe peretele din spatele celor doi aflați în dialog – la granița dintre realism și fantastic) sunt mici capodopere în sine, regizate de un Danny Boyle greu de recunoscut.

Din păcate, sunt câteva probleme care nu pot fi trecute cu vederea: relația cu mama copilului și finalul edulcorat, dintr-un alt registru – ca și cum i-a lăsat inspirația exact când era mai mare nevoie de ea.

În rest, o încântare de film, din categoria unui Birdman sau Whiplash – adică nu chiar pentru oricine. Și, candidat sigur la Oscarurile de anul viitor.

Notă: 8.5

nota_85.jpg

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult